"Chisinaul meu"

Şapte coline, de istorie pline…

Vreme trece, vreme vine/Toate-s vechi şi nouă toate…

Marile adevăruri ale lumii încîntă întotdeauna prin simplitatea şi puţinul cuvintelor de care au nevoie pentru a fi redate. Ele nu au nevoie de recele calcul al raţiunii, nu se bazează pe nesfîrşite şi neghioabe  argumentări, pentru a fi înţelese, pentru că ele pătrund direct în inimă; iar ceea ce a ajuns la inima omului, îmbracă haina iubirii întru nemurire. Şi ce  ar însemna inimile noastre fără un strop de iubire pe această lume? Ar mai avea ele ce căuta? Ar mai avea ele ce găsi… ce pierde? Ar mai fi omul om, lumea lume fără acea mană cerească pe care ne-a dat-o Dumnezeu încă de la începuturile lumii?  Dumnezeu nu joacă zaruri şi dacă marele Einstein a ajuns la această concluzie, se vede ca nu întîmplător Marele Anonim ne-a răsădit în inimi sămînţa iubirii.

Am simţit şi eu această sămânţă încolţind în inima mea cu mulţi ani în urmă, atunci cînd pentru prima dată mama mi-a pus un călcîi de pîine într-o batistă, m-a sărutat  părinteşte pe frunte şi mi-a spus „mergi, dragul mamei şi învaţă, căci, cine are carte, are parte”. Un autocar rece şi indiferent m-a înghiţit în pîntecul lui şi  două ore întruna a tot mîncat în goană, negrul şi umedul asfalt de toamnă. Şi, cînd s-o fi săturat de atîta asflat,  a răsiflat adînc din frînele sale, aruncîndu-mă, străin, într-o lume nouă, o lume plină de lume, o lume care avea să-mi facă un rost în lume. Şi nu a fost nevoie de mult timp pentru a mă îndrăgosti, odată şi pentru totdeauna, de acel ţinut aşezat pe şapte coline, asemenea legendarului oraş – Roma. Iarăşi revin la ideea că nimic nu este întîmplător pe lumea asta. Se vede că l-o fi sfinţit Dumnezei cu magica cifră „7”, astfel că „Facerea” mea a pornit de la cele 7 coline ale Chişinăului. Le-am colindat, nu odată, mirîndu-mă  de frumuseţea şi tainele ce stau înşirate pe acele coline, iar la un moment dat, am ajuns la concluzia ca, greşeşte cel ce consideră că Chişinăul are un an anume al fondării… Nu, zic eu, Chişinăul îşi are începuturile din timpurile lui „a fost odată ca niciodată”, căci, dacă stai şi te gîndeşti atent, atîta frumuseţe, atîta farmec poate fi întîlnit numai în poveşti.

Asemenea unui Făt-Frumos, stă veghind asupra oraşului un „om nu mare de stat mînios (…) întreg la minte, nelenevos, şi lucrul său ştia să-l acopere; şi unde nu gîndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter; unde era nevoie însuşi se vîrîa, ca vazîndu-l ai săi, să nu îndărăpteze. Şi pentru aceea rar războiu de nu biruia. Iar unde-l biruiau alţii, nu perdea nădejdea; că ştiindu-se căzut jos se ridica deasupra biruitorilor.”  Îşi înalţă şi astăzi biruitor crucea deasupra neamului său, iar TIMPUL, care este în stare să le năruie pe toate în lumea asta, stă neputincios şi se miră de fălnicia, şi hărnicia acestui erou. Harnic, ca şi poporul din care îşi trage obîrşiile, căci, dacă alţii stau pe cai, el, de secole stă în picioare veghind asupra neamului, gata fiind întotdeauna să mai excalame odată, pentru cei ce se fac a uita că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nici a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri. Şi, se vede ca are el o presimţire, dacă îşi ţine atenţia trează de atîta amar de vreme…

Ceva  mai în spatele acestui „cavaler al dreptăţii”, asemenea Muzelor antice, stau pe două linii drepte, cei care au trimis neamul în nemurire. Sobri, modeşti îşi mestecă gîndurile, parcă-parcă sunt pe punctul de a mai scoate la lumină vreo perlă literară. Stau la umbra bătrînilor copaci, recuperîndu-şi odihna pierdută în timpul vieţii. Trece o oarecare vreme, şi mai apare un soldat care, tăcut şi cuminte se aşază în linie dreaptă, complectînd rîndurile de ostaşi ce stau la straja nemuririi neamului nostru. Străbaţi vechea alee a clasicilor priveşti la chipurile lor, iar gîndurile te duc undeva la nişte amintiri din copilărie, la o limbă a noastră, la o odă ostaşilor români… Şi numai unde nu poate ajunge gîndul omului atunci este lăsat în voia lui…

Şi oare de cîte pagini ar fi nevoie dacă ar fi să lăsăm gîndul liber să zboare printre frumuseţile pe care este în stare să ţi le pună la dispoziţie Chişinăul; ce fel de inimă ar căpăta acela care ar gusta din toate frumuseţile Chişinăului…

Cred că i-ar fi la fel ca şi a mea şi ar spune ca şi mine „am cunoscut frumosul/nu am ce mai cunoaşte…”

Limba română în Basarabia

31 august. Pregatirile pentru aceasta mult asteptata sarbatoare au fost incepute si finisate inca din timp. Ziua limbii romane, zi frumoasa in care Republica Moldova nu doar isi consolideaza statalitatii ci si  independentei. Doar de ce nimeni nu observa o puternica incordare a autoritilor privind dezbaterea temei : Limba Romana versus Limba Moldoveneasca.

De ce am ajuns ca in loc s-a ne bucuram de frumusetea graiului nostru, atit de slavit si in imn  “Limba noastra-i o comoara”, noi o inlocuim cu o multitudine de cuvinte imprumutate din rusa, sau adaptate. Caci anume asta ne reprezinta, ne valorifica si ne creeaza fata in ochii tuturor. Nu in zadar se spune ca suntem un neam al nimanui daca nu stim nimic despre trecut, suntem dusi in eroare privind prezentul, si adormiti in vise despre viitor.

Cum se simte limba română în societatea basarabeană la 20 de ani de cînd s-a decis să se scrie în grafie latină şi să se vorbească în limba română? Pina si vorbitorii de romana nu pot duce un trai linistit in tara sa fara a fi luat in ris. Cel mai bine acest fenomen se observa in urbe, cind “a fi la moda” este a nu vorbi limba romana. Daca Europenii au ajuns la includerea in limbajul uzual a cuvintelor din engleza, cei de la noi inca mai traiesc cu idea ca Rusia de la noi din tara e Rusia din afara Tarii. De ce la 20 de ani majoritatea alolingvilor nu vorbesc româna şi nici nu sînt motivaţi să o înveţe? Vina o purtam noi, caci le-am creat conditii. Sunt aproape sigur, ca ajutorul Oamenilor Nostri Buni privind adaptarea noilor veniti si a minoritatilor, s-a transformat intr-o subminare ideologica,a limbii, culturii.

De ce nu cautam sa valorificam cultura noastra, sa editam carti, sa organizam festivitati pentru a pune in evidenta ceea ce ne reprezinta, care ar fi moneda noastra de schimb intr-o relatie cu alte culturi? Insa aceasta lupta pentru edificarea lor, deseori, e dusa de cei ce sunt simpli puratori ai limbii, a caror munca nu e atit de evidenta, si care ar trebui amplificata de cei care detin mai multa putere, influenta vizibila -  functionarii de stat .  Insa e un fenomen destul de obisnuit ca acestia s-a se afle intr-o vacanta in perioada sarbatorii. Romana stalcita a acestora e transformata in moldoveneasca pentru care se “merita” de luptat, unde suntem in tara ca intr-una straina.

Problema noastra? Indiferenta! O indiferenta fata de tot, preponderent fata de lucruri care astazi capata un pret mai mic, din punct de vedere material, s-au schimbat prioritatile. Tot ce poarta nota culturii: cantec, poezie, dans, gand, carte – tine de limba, de capacitatea noastra de intelegere, interiorizare si adaptare.

Asa cum spunea si Albina Dumbraveanu, Institutul de Filologie A.S.M . ” Până la urmă, atitudinea faţă de limba ţării este un indiciu al nivelului intelectual şi al demnităţii umane şi naţionale. ” . Cu timpul valorile noastre devin mai opace : ori vrem s-a  adaptam alolingvii culturii noastre, odata ce au ales s-a traiasta pe teritoriul tarii noastre, ori s-a trecem cultura strainilor prin noi, riscand s-o tulburam pe a noastra.

Un exemplu demn ar putea fi : “Intalnindu-se 2 basarabeni si un alolingv, cei 2 se vor stradui sa vorbeasca in limba celui in minoritate, ca asa  vrem sa-i ajutam pe cei straini. Iar daca s-ar intalni 2 alolingvi si un basarabean, tot omul nostru se va stradui sa vorbeasca in limba acestora, el doar e unu, iar ei 2. ”. Si asta se intampla in tara noastra, unde dupa ceva timp de independenta strainii ar trebui s-a constientizeze ca sunt inca oaspeti, atat timp cat nu onorezi valorile tarii gazde. De ce locuind o viata in Basarabia, nu au sesizat necesitatea unei invatari a limbii? Pina si ambasadorii straini, un exemplu ar fi cel Ceh, poate s-a depuna efort pentru a se integra in cultura tarii in care traieste, pe cand pentru alolingvii e o mai mare onoare de a-si duce “cultura” si aici, la noi. Daca inainte nu puteai fi angajat daca nu stiai limba de stat – limba romana – acum nu poti fi anagajat daca nu cunosti o adoua limba – rusa.

De ce cetatenii nostri se tem sa recunoasca ca limba moldoveneasca e limba romana, doar adaptata cu micile rusisme. Singurul  argument e teama de o eventuala unificare a Romaniei cu Basarabia, ca iesirea de sub tutela Rusiei ne va duce intr-un dezastru economic si mai mare. Pe cind nimeni nu le propune o unificare teritoriala ci o uniune a  valorilor si a culturii romane, suntem un neam cu o limba . Limba este ceea ce ne uneste gandurile, ideile, dar nu vecinatatea pur fizica sau prezenta/ lipsa sirmei ghimpate dintre noi. Negam toate astea de teama unei schimbari. Nimeni nu a spus ca e usor – totul se face in timp si cu dorinta.

Daca aceasta sarbatoare,”Ziua Limbii noastre cea Romane” de pe 31 august, inca rezista , poate mai e o sansa ca se va trezi nu doar generatia tinara ci si  constiinta celor mature, ca a venit timpul de a da  natiunii nostre o suflare noua. Insa ramane de sperat ca  insufletirea nu se va consuma doar in aceste zile, ci va avea ecou si in continuare. Cu totii stim ca demult a venit timpul pentru o schimbare.

Cu toate argumenetele enumerate mai sus, mai sunt oameni care inca cauta s-a ne trezeasca la viata, s-a ne arate frumusetea graiului nostru. Pentru ca, la urma urmei, in scoli invatam Limba si Literarura Romana, vorbim, cintam si gindim in romana.

 Caci anume astfel ne aducem aminte de izvoarele neamului si culturii noastre, ne impartasim bucuriile si tristetile, grijile si realizarile.

Copii nostri, chiar daca inca nu vorbesc, parca ginguresc in limba noastra.

Zimbetul, fericirea, plinsul si grijile au aceeasi limba.

Ne felicitam unii pe altii si ne bucuram de sarbatoare. Pastram in constiinta noastra ca suntem un neam cu o traditie bogata, cu oameni mari si cu un viitor frumos.

O limba avem, si daca vom uita de aceasta parghie care ne unifica intr-un tot, vom uita de noi, vom balansa intre multitudinea culturilor din tara, si care incep sa se afirme din ce in ce mai mult.

NU uitam de  limba romana – 

NU uitam de istorie   

NU uitam  de trecutul glorios NU uitam de eroii nostri nationali

NU uitam de sarbatoarea noastra nationala 31 august.

       DA…IUBIM LIMBA NOASTRA CEA ROMANA